O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă (ZIUA 10)

Postirea nu înseamnă înfometare Când începe unul din posturile mari de peste an, să vă gândiţi la exemplul lui Ioan de la Sihla. Ioan a fost un om cu studii, dar a văzut că şcolile nu dau soluţia trăitului şi a ales calea liniştii. Prin calea liniştii lăuntrice (numită şi isihia), el a dobîndit puteri miraculoase, între care citirea perfectă a gândurilor şi căldura vitală permanentă. Într‑o zi de iarnă, în Postul Crăciunului, el a fost întrebat dacă nu îi este frig desculţ şi dezbrăcat. Ioan a răspuns: „Eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine. Nu simt frigul, nici arşiţa, nici foamea, nici setea, nici altă nevoinţă pământească”. Acest om (a cărui viaţă o ştim din Patericul român ) a obţinut aceste daruri prin post şi rugăciune, cele două „aripi” ale vieţii sporite. Ioan a lăsat un mesaj în privinţa vieţii alimentare: el observă că fiecare etapă a evoluţiei spirituale este însoţită şi determinată de o îmbunătăţire a regimului alimentar, dinspre întunecat spre lumină, dinspre cruzimea lăcomiei spre inteligenţa şi smerenia meselor simple şi uşoare. Duceţi astfel postul, gândindu‑vă că postirea nu înseamnă înfometare, ci regândirea hranei, şi o atitudine sufletească îmbunătăţită. Postul nu‑i slujire, ci prilej de corectare a unor obiceiuri alimentare greşite. Şi învăţarea meditaţiei, şi sentimentul de recunoştinţă, amintirea că pâinea este simbolul timpului divin: astfel te programezi, la masă, cu atribute divine, iar mâncarea devine prilej de trecere de la biologic la spiritual. Şi postul de cuvinte, făptuit prin evitarea asprimii şi prin păstrarea tăcerii. Mănâncă atât cât să nu‑ţi refuze pofta de meditaţie. Dacă după masă ai poftă de meditaţie, ai mâncat adevărat.